Dragostea n-are vârstă

Azi mi-am adus aminte că acum câteva luni am început să scriu o mică poveste, inspirată dintr-un caz real al unui prieten foarte bun, pe care am lăsat-o într-un folder împăienjenit din PC-ul meu. Povestea nu era terminată până acum 30 de minute, dar chiar nu mai ţin minte toate detaliile reale şi nici nu am timp să o continui cum se cuvine, aşa că am încheiat-o puţin cam brusc.

Povestea:
Citește tot articolul

E... muzică!

După părerea mea, nu iubirea e cel mai important lucru în viaţă şi nici banii, nici prietenia… ci… muzica. Sunt foarte multe de spus despre muzică, aş putea scrie despre ea până mâine, fără să mă opresc, dar acum e vorba doar despre anumite piese.

O să fac o comparaţie ciudată, dar e singura care îmi vine în minte la ora asta: Sunt momente în viaţă în care... din motive evident de triste, trebuie să poarte doliu. Mă rog, nu asta e important, este doar un exemplu. Şi, să zicem că în acele 6 luni sau câte sunt de doliu, de cele mai multe ori, un om se schimbă fizic (slăbeşte sau se îngraşă) destul de mult, deci, atunci când trece acea perioadă tristă a doliului, hainele acelui om nu i se mai potrivesc. Aşa e şi cu muzica; Treci peste o perioada grea, în care ai ascultat numa' piese triste, de jale, deprimante şi realizezi că, dacă ai şi tu chef, ca tot omu', să te pişte ceva pe ureche în mod plăcut, nu prea mai ai ce să asculţi. Sau ai, dar ce ai? Piese pe care, dacă le asculţi, te cam lasă rece, pentru că nu te mai identifici cu versurile, deci e ca şi când ai purta hainele de dinainte de doliu, care acum îţi sunt prea mari sau care nu te mai încap.
Citește tot articolul

Reconstituirea morții cotului meu

Ieri am fost cu rolele în Tineretului cu Răzvan şi m-am întors cam rănită acasă, așa că să reconstituim moartea cotului meu. Am făcut chiar şi o schiţă pe care o voi explica în 4 paşi.

1. După vreo oră de mers cu rolele, am ajuns pe o alee, iar eu vroiam să ne întoarcem de unde am venit. Imposibil. Răzvan se grăbea, deci nu mai aveam timp să ajungem la intrarea parcului şi aveam 2 variante;

Prima variantăpresupunea să ne descălţăm şi să urcăm pe o alee, ca să ajungem la altă intrare, iar a doua variantă... nu prea exista, sau exista, dar nu prea era de acord Răzvan. Adică, să urcăm cu rolele un muntişor cu iarbă. În final, Răzvan a cedat (nici nu avea cum, la cât m-am rugat de el).
Citește tot articolul