Dragostea n-are vârstă

Azi mi-am adus aminte că acum câteva luni am început să scriu o mică poveste, inspirată dintr-un caz real al unui prieten foarte bun, pe care am lăsat-o într-un folder împăienjenit din PC-ul meu. Povestea nu era terminată până acum 30 de minute, dar chiar nu mai ţin minte toate detaliile reale şi nici nu am timp să o continui cum se cuvine, aşa că am încheiat-o puţin cam brusc.

Povestea:
Vârsta înaintată şi greutăţile vieţii nu l-au făcut pe Dl. Errol să-şi piardă  sentimentele şi speranţa că într-o zi va găsi persoana potrivită alături de care să-şi trăiască restul zilelor. Era distrus emoţional din cauza unui eşec conjugal; divorţase de un an şi considera că nu îşi va mai reface viaţă . În urma căsniciei de 21 ani a rămas un băiat de 14 ani care a ales să locuiască cu tatăl lui.

Neavând alte activităţi în afara serviciului şi  încercând să uite de problemele personale, Dl. Errol a început să-şi petreacă din ce în ce mai mult timp în faţa calculatorului. La început doar viziona filme, iar după o scurtă perioadă era tot mai prezent pe reţelele de socializare.

Într-o zi, a intrat pe unul din site-urile pe care avea cont ca să-si verifice mesajele şi fără să vrea, a dat de profilul unei femei care i se părea cunoscută. I-a dat mesaj şi la scurt timp a aflat că mai vorbiseră pe un alt site . I-a spus că i-ar plăcea să mai ţină legătura pe messenger şi i-a lăsat id-ul lui. După 2 seri, l-a adăugat în listă. O chema Rowena şi deşi vorbiseră doar câteva ore, vedea  în acea persoană, care se afla la 380 km depărtare, o persoană bună şi un prieten adevărat.

Zilele treceau şi Dl. Errol era tot mai nerăbdător să vină de la serviciu ca să poată vorbi cu Rowena. Ajunsese s-o cunoască foarte bine şi să-şi dea seama că este tipul de femeie alături de care ar sta toată viaţa fără să-şi mai dorească altceva .  Era o persoană care-l asculta şi îi era alături atunci când avea probleme, îl făcea să zâmbească după o zi obositoare la serviciu, îl completa, îl făcea să fie o persoană mai bună atunci când vorbea cu ea.

După 5  luni, ea a venit pentru prima dată în vizită la el. Era iarnă, în apropierea sărbătorilor, pe care şi le-a petrecut împreuna cu Dl. Errol şi cu fiul acestuia, Mike. Cei trei se înţelegeau foarte bine,  păreau o familie unită.

Le-a fost foarte greu amândurora când Rowena a trebuit să plece înapoi, în oraşul ei. Cei doi şi-au promis că nu vor rata nicio ocazie de a se vedea din nou.

Din momentul în care Rowena s-a întors acasă, totul s-a schimbat. Cei doi nu se mai mulţumeau cu vorbitul pe mess' şi la telefon; Voiau să se vadă cât mai repede, simţeau că a trecut o veşnicie de când nu s-au mai văzut, şi nu mai rezistau fără să se vadă... Cum niciun om cu sufletul curat şi pur nu rămâne nerăsplătit, cei doi au mai avut întâlniri, dar destul de scurte (în viziunea lor). Timpul trecea prea repede când erau împreună şi se simţeau de parcă ar fi coborât din Rai atunci când unul din ei trebuia să se întoarcă acasă.

În primăvară, el s-a mutat la Rowena împreună cu fiul lui, Mike. Se simţeau bine împreună şi parcă uitaseră de toată suferinţa din trecut, de toate lacrimile de la despărţire, de zilele în care aşteptau să se revadă. Cei doi oameni maturi erau fericiţi că şi-au împlinit un vis la care au sperat atâta timp... Se iubeau mai mult ca oricând, ca doi copii nevinovaţi care au descoperit dragostea. Acea droagoste pură şi nevinovată de care puţini oameni au avut parte...

Din nefericire pentru prietenii şi familia lui, Dl. Errol s-a stins din viaţă după o perioadă de timp, făcând un infarct. Acest sfârşit tragic al lui Errol au distrus-o psihic pe Rowena, dar mai ales pe fiul lui, care a rămas fără tată de la o vârstă fragedă.

La scurt timp, mai exact, după 6 luni, Rowena s-a stins şi ea din viaţă din acelaşi motiv din care a murit şi sufletul ei pereche. Poate a fost un semn... Unii spun că lui Errol îi era dor de ea şi a chemat-o la el, acolo Sus, unde nu-i mai poate despărţi nimeni.
                                                                                                               Copyright © Annitu
Următoarea postare
« Prev Post
Postarea precedentă
Următoarea postare »

1 comentarii:

Vezi comentariile
Kth
admin
2 august 2011, 03:19 ×

prea frumos:x....

Congrats bro Kth you got PERTAMAX...! hehehehe...
Reply
avatar