Cum am ales numele copilului meu

Nu mai știu în ce context, dar am ajuns azi, în ultima zi a anului 2012, să vă povestesc despre cum aş vrea să se numească copilul meu. Asta în cazul în care voi face un copil, dar şansele sunt de 0%, pentru că îmi displac extrem de tare, tocmai de-asta iau în râs posibilitatea de fi în situaţia să aleg un nume pentru copil, cel puțin în următorii 10 ani.

În ultimul timp, atunci când vine vorba de un cuvânt care sună foarte simpatico-amuzant, de un lucru care-mi place, sau de un cuvânt mai "exotic" care sună bine, adaug replica "aşa-i voi pune numele copilului meu".
Citește tot articolul

Crăciunul - din ce în ce mai sec

Dacă mă întrebaţi pe mine despre Crăciunul a fost o zi obişnuită, la fel ca toate celelalte;  Săptămâna care includea şi ziua de Crăciun mi-am petrecut-o relativ în familie, iar de ziua naşterii Domnului (n-aş fi folosit numele ăsta dacă n-aş fi dorit să evit repetarea cuvântului "Craciun") n-am făcut nimic, la cel mai propriu sens al cuvântului.

Nu pot să zic că a fost ceva naşpa (ba da, chiar pot, dar n-o voi face, pentru că nu vreau să arunc cu rahat și în perioada sărbătorilor), ba chiar a fost o atmosferă liniştitoare. A doua zi, în care Cristi şi-a serbat împlinirea a 2012 ani,  a fost chiar simpatică, m-am întors acasă şi mi-am petrecut ziua în oraş cu mama, iar seara ne-am holbat la luminiţele sărăcăcioase din centrul Bucureştiului murdar.
Citește tot articolul

Avantaje şi dezavantaje ale iernii

Deşi în restul României a început să ningă încă de acum o săptămână, oraşul în care locuiesc, Bucureşti, a reuşit performanţa de a rezista "nevăruit" până aseară, când, după două zile de ploaie necontenită, a început să cadă din cer lapoviţă, care în scurt timp s-a transformat într-o ninsoare deasă.

Cu excepţia faptului că este anotimpul în care m-am născut, nimic altceva nu mă leagă de iarnă. Nu-mi place că iarna temperaturile sunt mereu suficient de scăzute încât, indiferent cât de gros te îmbraci, tot vei simți cum ți se formează țurțuri până în organele interne.

Nu îmi place nici stratul de gheaţă format prin îngheţarea zăpezii, pentru că, cu orice m-aș încălța, zici că merg pe cel mai alunecos patinoar, deci gheaţa e un motiv de stres pentru mine, care-mi cauzează un mers de raţă cu un morcov înfipt în fund.

Îmi mai displace că, pe timp de iarnă, drumurile din România sunt pur şi simplu impracticabile, iar un banal drum până la şcoală, muncă, sau prostituate se poate prelungi cu 20 de minute.

Mergând tot pe firul dezavantajelor iernii, nu mi se pare ok nici faptul că iarna suntem nevoiţi să purtăm cele mai groase haine, fapt care la un moment dat devine al dracu' de incomod și frustrant.

În schimb, îmi place atmosfera creată în momentul în care ninge cu fulgi mari şi deşi. Eu consider că atmosfera asta e perfectă pentru a citi o carte sau pentru a te uita la un serial, echipat cu o pătură, un ceai și câteva portocale.

Totuși, o parte bună a iernii însă este Crăciunul, care reprezintă o ocazie în plus de a primi și oferi cadouri celor draci.

Poate că unii ar considera asta o parte bună a iernii, dar pentru mine nu e aşa, şi anume sărbătorile de iarnă gen Crăciun, Revelion, Boboteaza, Sfântul Ioan ş.a.m.d., pentru că toate acestea nu mai reprezintă motive de bucurie, cum era pe vremuri, ci au devenit, din punctul meu de vedere, nişte simple date marcate pe calendar în care românii lenevesc şi mănâncă până ajung în spital.

Bineînțeles, cele de mai sus reprezintă strict avantajele și dezavantajele iernii din punctul meu de vedere. Poate că alţi oameni văd mai multe avantaje decât mine în acest anotimp, la fel cum eu văd mai multe părţi bune ale verii.

Voi ce părere aveţi despre iarnă? Pentru voi are mai multe avantaje sau dezavantaje?
Citește tot articolul

Primul meu job

E 1 decembrie, aşa că încep această postare urându-le tuturor românilor la mulţi ani!

După aproape o lună în care-am tras chiulul, am reuşit să-mi fac puţin timp să scriu şi pe acest blog. În ultima vreme mi s-au întâmplat multe lucruri şi am avut parte de mai multe schimbări; De două săptămâni m-am angajat în primul meu job mai serios şi de lungă durată, ca distribuitor de pliante după şcoală, iar chestia asta îmi mănâncă tot timpul și toată energia.
Citește tot articolul

Stop being an Overly Attached Girlfriend

Vorbeam astăzi cu un prieten, Ștefan, care are o aşa-zisă relaţie (pe mess) cu o tipă care e destul de... posesivă, un fel de Overly Attached Girlfriend.

Tipa exagerează în anumite privinţe: vrea ca Ștefan să aibă ochi doar pentru ea, să vorbească doar cu ea, să o lase doar pe ea să-l alinte. Și în contextul în care nici nu s-au văzut vreodată, cu atât mai puţin are dreptul să-i facă toate fazele astea. Prin toate acţiunile pe care le face vrea să spună "Asta e proprietatea mea, luaţi-vă cu toţii labele de pe el, indiferent că îi eşti coleg, colegă, mamă, tata, prieten, prietenă, unchi, mătuşă sau mâna stângă!".

Sunt conştientă că nu e treaba mea, că nu ar trebui să mă bag, însă ţin mult la amicul meu şi nu-mi place să-l privesc cum e prostit în ultimul hal şi cum testiculele lui se află-n poșeta ei. Vorba lui, "dacă ar putea, l-ar înregistra la OSIM (oficiul de mărci înregistrate) , i-ar tatua pe frunte Crina INC şi ar cere drepturi de autor pentru folosirea numelui lui".

E ca şi cum tipa ar deţine un obiect foarte important, un lingou de aur sau ceva asemănător şi nu vrea ca nimeni NIMENI să pună mâna pe el! Mai are puţin şi îi impune la ce oră să intre în casă și la ce oră să se pișe, dar nu mai e mult până acolo, având în vedere că deja ştie să îi comande când să-şi facă temele.

Eu una sunt de părere că într-o relaţie, unul dintre cei doi parteneri nu are dreptul să-i interzică ceva celuilalt. Însă celălalt poate să îşi dea seama la timp că un lucru îl răneşte pe partener şi poate renunţa de bună voie la obiceiul dăunător relației, dacă ţine suficient de mult la acesta. Nu cum făcea un fost de-al meu pe care am să-l folosesc ca exemplu de așa nu: "Cu X nu vorbeşi, cu niciun fost nu vorbeşti, arunci scrisorile de la Y, ştergi numărul lui Z, nu ieşi în parc, nu te duci la bal, nu te duce la rude, da-i ignore lui W, şterge-ţi blogurile ca să ai timp numai de mine, nu posta pe blog, etc".

Aşa ceva nu se face. Astea sunt ordine deja, nici măcar rugăminţi! Iar când nici măcar nu eşti oficial împreună cu cineva şi când nici măcar nu l-ai văzut vreodată, nu ai sub nicio formă dreptul să-i comanzi ceva sau să-i scoţii ochii că nu ţi-a pus >:D<  în prima secundă când a intrat pe mess.
 
Aşa că, fetelor, încetaţi să mai fiţi Overly Attached Girlfriends, nu faceţi decât să îi speriaţi pe bieţii băieţi!
Citește tot articolul

Mi-am făcut memory box

Oamenii pun din ce în ce mai mult accent pe păstrarea amintirilor, indiferent de tipul lor, plăcute sau neplăcute. Majoritatea fac asta prin păstrarea unor obiecte care au legătură cu anumite persoane din trecut care le-au marcat sau schimbat viața sau... pur şi simplu obiecte ce le aduc aminte de momentele din trecut, la care privesc înapoi cu melancolie.

Eu prefer să păstrez aceste obiecte într-un memory box pe care mi l-am făcut azi. Aici păstrez toate obiectele reprezentative pentru cele mai importante momente, evenimente sau perioade din viaţa mea, adică:

Citește tot articolul

Căutări amuzante pe Google (Partea III)

Aseară am analizat împreună cu Ştefan câteva căutări pe Google ce au dus către blogul "Război în... 1" ale unor oameni simpli.

Să vedem ce a ieşit:
1) am probleme cu respiratia ce sa fac - trebuie sa urmezi 2 pasi simpli :1 inspira 2. expira.... vezi, e mai bine acum?
2) surpriza te iubesc - asta ai vrut să îi spui lui Google? Atunci sunt foarte curioasă ce răspuns ţi-a dat!
3) cand zici ca a disparut din viata ta... - te trezeşti cu ea la usa. Ştiu, aşa sunt soacrele.
Citește tot articolul

Optimism în doze mari

Nu vă înţeleg. Da, pe voi, cei care vă învinovăţiţi pentru toate rahaturile, cei care scormoniţi în trecut, în greşelile din trecut, care vă puneţi mii de întrebări legate de voi, legate de ceea ce nu e în regulă la voi, cei care nu vă puteţi împăca cu voi înşivă şi nu vă puteţi accepta etc. Nu vă mai înţeleg. Eram şi eu aşa, dar măcar eu m-am schimbat, măcar eu am realizat că această atitudine e greşită. Greşiţi că VOI vreţi să vă gândiţi într-una la acele probleme, greşiţi că nu apreciaţi lucrurile mărunte, ca ploaia, ca răsăritul, ca marea, ca faptul că sunteţi sănătoşi faţă de alţii care n-au o mână sau un picior, ca parinţii pe care încă-i aveţi aproape şi pe care nu ştiţi să-i apreciaţi cât îi mai aveţi ş.a.m.d. Greşiţi când vă gândiţi că poate fi mai bine de atât.

Citește tot articolul

Căutări amuzante pe Google (Partea II)

Am observat că a prins destul de bine la public postarea în care am prezentat 10 căutări amuzante de pe Google, aşa că am decis să fac partea a doua. La fel ca şi data trecută, cu ajutorul site-ului wta.ro, care monitorizează vizitatorii online şi oferă analiza statistică a traficului în timp real, am urmărit ce caută lumea pe Google sau pe orice alt motor de căutare pentru a da de blogul meu. Şi... vizitatorii care nimeresc pe blogul acesta din diverse căutări amuzante mă surprind din ce în ce mai tare.

În continuare voi prezenta alte 10 căutări amuzante pe Google care duc către acest blog (exact aşa cum au fost ele scrise pe Google), alături de un mic comentariu personal vis-a-vis de hazliile căutări.
Citește tot articolul

Căutări amuzante pe Google (Partea I)

De-alungul timpului, cu ajutorul site-ului wta.ro, care monitorizează vizitatorii online şi oferă analiza statistică a traficului în timp real, am urmărit ce caută lumea pe Google sau pe orice alt motor de căutare pentru a da de blogul meu. Şi, spre surprinderea mea, am avut multe căutări, unele mai amuzante decât altele.

În continuare voi prezenta 10 căutări amuzante pe Google care duc către acest blog (exact aşa cum au fost ele scrise pe Google), alături de un mic comentariu personal vis-a-vis de hazliile căutări.

Citește tot articolul

Sfârșitul site-ului annitu.ro

Deși nu am mai scris de ceva timp pe aici, singurul și primul lucru despre care vreau să scriu este că am renunțat oficial la annitu.ro. Poate nu m-am simțit foarte bine când am făcut asta, dar aceasta decizie trebuia să o iau de mult timp.

Chiar dacă mi-a fost greu să renunț la site-ul la care am lucrat timp de aproape doi ani, abandonarea lui a fost cea mai buna decizie. De ce spun asta? Pentru că ajunsesem să au cu "frică" că venit vremea sa postez. Adică pur și simplu seara, când veneam de la școală mă apuca groaza când realizam că trebuie să fac 5 postări pentru ziua următoare. Probabil vă gândiți că atunci când zic că am de facut 5 postări, zic că trebuie să dau copy-paste la 5 bancuri amărâte de pe 'net și aia e tot. Dar nu, nu e chiar așa. Pentru a face acele 5 postări trebuia să caut materiale destul de amuzante, creative și interesante pe site-uri unde găseam exact aceleași articole pe care le postasem deja pe annitu.ro. Asta însemna că stăteam în jur de o oră să găsesc 5 articole pentru următoarea zi. După găsirea celor 5 articole, trebuia să le postez pe fiecare, să le programez pe a doua zi, exact la orele 6:00, 13:30, 16:50, 20:00 si 21:40, să le pun taguri, imagine, să personalizez textul cu diferite culori și functii etc.
Citește tot articolul

Coşmar devenit realitate

Nici nu ştiu cum să încep această postare, pentru că mi-e foarte greu să povestesc această întâmplare a nu ştiu câta oară. Treaba stă în următorul fel: pâna la vârsta de 10 ani, am locuit într-un alt cartier al Bucureştiului, undeva prin Berceni, într-o zonă foarte liniştită. Acolo a fost minunat, mai ales că locuiam la curte şi puteam ieşi în fiecare zi afară să fac "mâncare" din pământ, iarbă şi beţe.  Acolo mă simţeam cu adevărat acasă, simţeam că aparţin acelui loc.

Totul s-a schimbat atunci când părinţii mei nu mai aveau bani de chirie şi a trebuit să ne mutăm într-o garsonieră din cartierul Ferentari, renumit pentru bandele nenumărate de traficanţi de substanţe din-acelea. La început, deşi eram mică şi nu prea înţelegeam ce se întâmplă, mi se părea ciudat să locuiesc într-o singură cameră de 4m² cu părinţii, având în vedere că veneam de la o casă mare cu 4 camere + curte destul de mărişoară. Ba...chiar am crezut o bună perioadă că suntem acolo în vizită la cineva care e plecat în vacanţă. În schimb, când am început să cresc mai mult şi să-mi dau seama în ce fel de cartier locuiesc, pe la 14 ani, am început să am coşmaruri legate de acest cartier şi de ce mi se poate întâmpla mie aici. Aceste coşmaruri s-au intensificat şi au devenit mai dese acum doi ani, când am început să locuiesc doar cu mama mea. Poate... din cauza sentimentului de nesiguranţă (zic eu).
Citește tot articolul