Coşmar devenit realitate

Nici nu ştiu cum să încep această postare, pentru că mi-e foarte greu să povestesc această întâmplare a nu ştiu câta oară. Treaba stă în următorul fel: pâna la vârsta de 10 ani, am locuit într-un alt cartier al Bucureştiului, undeva prin Berceni, într-o zonă foarte liniştită. Acolo a fost minunat, mai ales că locuiam la curte şi puteam ieşi în fiecare zi afară să fac "mâncare" din pământ, iarbă şi beţe.  Acolo mă simţeam cu adevărat acasă, simţeam că aparţin acelui loc.

Totul s-a schimbat atunci când părinţii mei nu mai aveau bani de chirie şi a trebuit să ne mutăm într-o garsonieră din cartierul Ferentari, renumit pentru bandele nenumărate de traficanţi de substanţe din-acelea. La început, deşi eram mică şi nu prea înţelegeam ce se întâmplă, mi se părea ciudat să locuiesc într-o singură cameră de 4m² cu părinţii, având în vedere că veneam de la o casă mare cu 4 camere + curte destul de mărişoară. Ba...chiar am crezut o bună perioadă că suntem acolo în vizită la cineva care e plecat în vacanţă. În schimb, când am început să cresc mai mult şi să-mi dau seama în ce fel de cartier locuiesc, pe la 14 ani, am început să am coşmaruri legate de acest cartier şi de ce mi se poate întâmpla mie aici. Aceste coşmaruri s-au intensificat şi au devenit mai dese acum doi ani, când am început să locuiesc doar cu mama mea. Poate... din cauza sentimentului de nesiguranţă (zic eu).
Citește tot articolul