Ce e fericirea?

"Ce este fericirea?" reprezintă o întrebare la care se caută răspunsuri încă de la începuturile filosofiei. Cu fiecare filosof, mai apare o definiție. Ba mai mult, pentru că fericirea e o noțiunea subiectivă, fiecare dintre noi poate veni cu o definiție pentru aceasta.

Fericirea este idealul fiecăruia dintre noi. Niciun individ nu poate declara că trăiește pentru nefericire fără să mintă. Sau, dacă face asta, înseamnă că nefericirea este fericirea sa, deci scopul său este împlinit. Fericirea poate fi, oare, împlinirea unui ideal? Dar oare cât de putem bucura de un ideal împlinit? După o perioadă începe să fie o rutină, intră în realitate. De o așa scurtă durată să fie fericirea? Doar până vedem un ideal împlinit și ne obișnuim cu ideea împlinirii lui? Oare odată concretizat, un ideal nu mai poate fi sursă de fericire când devine parte a realității?
"Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața". Putem, oare, contrazice citatul? Greu de spus, însă e indicat să sperăm că putem. Care mai poate fi motivația existenței? O cursă în jurul umbrei noastre, o goană după propria coadă? Ar însemna să ne asumăm faptul că trăim pentru ceva ce nu poate fi concretizat, căutăm gheața în nisipul Saharei, acceptăm lupta cu morile de vânt. Tot ce ne mai alimentează dorința de viață, în acest caz, poate fi speranța. Însă una irațională: nebunia speranței. Poate așa putem explica de ce mitologiile și religiile plasau fericirea în Eden, în Câmpiile Elizee sau în în alte spații neaccesibile oamenilor. E o ultimă redută, ultimul rang al nebuniei înainte de vindecare.
Citește tot articolul