Optimism în doze mari

Nu vă înţeleg. Da, pe voi, cei care vă învinovăţiţi pentru toate rahaturile, cei care scormoniţi în trecut, în greşelile din trecut, care vă puneţi mii de întrebări legate de voi, legate de ceea ce nu e în regulă la voi, cei care nu vă puteţi împăca cu voi înşivă şi nu vă puteţi accepta etc. Nu vă mai înţeleg. Eram şi eu aşa, dar măcar eu m-am schimbat, măcar eu am realizat că această atitudine e greşită. Greşiţi că VOI vreţi să vă gândiţi într-una la acele probleme, greşiţi că nu apreciaţi lucrurile mărunte, ca ploaia, ca răsăritul, ca marea, ca faptul că sunteţi sănătoşi faţă de alţii care n-au o mână sau un picior, ca parinţii pe care încă-i aveţi aproape şi pe care nu ştiţi să-i apreciaţi cât îi mai aveţi ş.a.m.d. Greşiţi când vă gândiţi că poate fi mai bine de atât.

DA, poate fi mai bine, mereu poate fi mai bine de atât, dar e doar un "poate", iar viaţa unui om nu poate fi trăită doar din "poate". Mereu se poate şi mai bine şi dacă toată viaţa v-o petreceţi regretând că nu sunteţi unde voiaţi să fiţi acum 10 ani, sunteţi condamnaţi automat la o viaţă plină de regret, automat, viaţă de chin.

Şi de ce să vă petreceţi o viaţă întreagă regretând? De ce? Timpul trece, nu stă pe loc, n-aveţi timp să regretaţi. Regretele nu-şi au rostul. Trebuie să vă gândiţi că din greşelile din trecut învăţaţi, nu trebuie să vă petreceţi o viaţă întreagă regretând că aţi făcut sau că n-aţi făcut ceva, că aţi pierdut ceva, că n-aţi obţinut ce-aţi vrut, c-aţi pierdut pe cineva, că aţi rănit pe cineva etc. NU! Nu trebuie să faceţi asta, nu trebuie să regretaţi toată viaţă şi să vă plângeţi crezând că nu mai e nimic bun pe lumea asta. Ci trebuie să încercaţi să treceţi peste, să vă faceţi singuri viaţa mai frumoasă. Până la urmă sunteţi oameni, iar oamenii greşesc, la fel de bine cum tot oamenii iartă. Nu ştiţi să greşiţi, nu sunteţi oameni. Nu ştiţi să iertaţi, nu sunteţi oameni. Destul de simplu,nu?

Poate că vă tot plângeţi de tot felul de lucruri care nu merg bine în viaţa voastră (începând cu ura de sine şi terminând cu problemele de familie sau de la şcoală/ serviciu), dar, oameni buni, sunteţi oameni, iar perfecţiunea nu este o caracteristică a voastră sau a vieţii pe care o trăiţi.

E normal să nu fiţi mulţumiţi în totalitate de voi, e normal să nu fiţi mulţumiţi în totalitate de cei din jurul vostru, dar treceţi peste! În loc să staţi să zgârmaţi rahatu' şi să analizaţi toate momentele proaste din viaţa voastră şi din trecutul vostru, de ce nu vă gândiţi la lucruri superbe care v-au făcut fericiţi, cum ar fi: copilăria, primul zâmbet, prima bălăceală în ploaie, prima dragoste, primul sărut, primii fluturaşi simţiţi în stomac, zâmbetul părinţilor când vă spun că au încredere în voi, laudele profesorilor de la şcoală, prieteniile adevărate şi multe, multe alte lucruri care pot fi iubite necondiţionat şi care fac sufletul mai uşor? Nu vă gândiţi că dacă vă amintiţi numai de lucrurile rele din viaţa voastră mai rău vă faceţi? Chiar nu realizaţi asta?

Aşa că, haideţi, capul sus! Bucuraţi-vă de ce aveţi şi apreciaţi-le pe toate la timpul lor, cât mai aveţi parte de ele, căci, deşi se poate şi mai bine, din fericire se poate şi mai rău.

Părerea mea!
Următoarea postare
« Prev Post
Postarea precedentă
Următoarea postare »

7 comentarii

Vezi comentariile
15 mai 2012, 02:36 ×

Înțeleg ce spui tu. Doar că vezi tu, dacă ai ști că următorii ani urmează să îi trăiești în niște condiții austere, departe de tot ceea ce iubești, de tot ceea ce îți dă motive să vrei să te trezești dimineață nu prea mai poți avea gânduri optimiste. Iar când încerci să îți amintești de momente fericite și realizezi că de pe la vreo 12 ani nu prea ai mai avut așa ceva, nu prea mai crezi în fericire. Da, e perfect adevărat că trebuie să te bucuri că ești întreg sau că ai o familie iubitoare. Doar că ăsta nu e meritul tău, asta ține de noroc. Iar când toată fericirea ta se bazează doar pe noroc, nu pe ceva ce ai clădit tu nu ai cum să nu te simți rău în pielea ta. Și nu prea poți trăi în prezent atât timp cât lacunele trecutului te urmăresc. Dar cel mai greu dintre toate este că nici măcar nu știi unde ai greșit. Când nu mai știi ce anume te faci fericit sau nefericit, cum să mai poți simți ceva?

Reply
avatar
Aurelia
admin
15 mai 2012, 02:56 ×

:) Oamenii realizeaza ce au, doar atunci cand pierd acest ceva... doar in momentul in care nu mai este a lor. Cu siguranta ar trebuii sa invatam sa ne bucuram de lucrurile mici care ne inconjoara si sa indepartam gandurile negre din jurul nostru...

Reply
avatar
vioreld
admin
15 mai 2012, 06:28 ×

Ai perfecta dreptate. Mi-a placut foarte mult :)

Reply
avatar
Corina
admin
15 mai 2012, 11:12 ×

Viata este frumoasa asa cum este ea. Depinde de fiecare dintre noi cum o sa o facem incontinuare. Din experienta stiu ca nu este bine sa fii prea optimist intrucat vor fi si dezamagiri, dar nici pesimit. Trebuie sa fii intotdeauna realist.

Reply
avatar
Popica
admin
15 mai 2012, 13:04 ×

Sincer,m-a miscat articolul tau...Ai dreptate,daca tot ne plangem intruna si ne gandim la rau,nu rezolvam NIMIC. Si din pacate,oamenii in ziua de astazi nu stiu sa aprecieze tot ce le ofera Dumnezeu..

Reply
avatar
Anonim
admin
16 mai 2012, 16:36 ×

poate ti-ar prinde bine sa iti citesti singura articolu asta. Asa din cand in cand.

Reply
avatar
Marius
admin
18 mai 2012, 08:21 ×

hmm, ar trebui sa fim mai optimisti...

Reply
avatar